Liderul judo-ului moldovenesc, Denis Vieru, își reconfirmă statutul de elită mondială. Sportivul nostru a cucerit medalia de bronz în categoria de greutate de până la 66 kg la prestigiosul turneu Grand Slam de la Budapesta, aducând o nouă bucurie pentru sportul național.
Competiția din capitala Ungariei a reprezentat un adevărat test de rezistență, adunând la start 504 sportivi de top din 67 de țări. Denis a avut un debut lansat, obținând trei victorii consecutive în fața lui Nasrullo Rakhmonov, ucraineanului Vadym Chernov și croatului Dani Klacar.
În faza sferturilor de finală, moldoveanul a fost oprit din drumul spre aur de bulgarul Boyan Yotov (viitorul campion al categoriei). Trimis în recalificări, Vieru a reacționat ca un mare campion: l-a învins mai întâi pe rusul Ivan Chernykh, iar în meciul decisiv pentru locul trei l-a dominat pe azerul Nizami Imranov, asigurându-și poziția pe podium. Cealaltă medalie de bronz i-a revenit japonezului Ryusei Seki, în timp ce argintul a fost obținut de mongolul Byambasuren Ulziibayar.